Colecția Pillow Talk de la Charlotte Tilbury – best birthday present ever

by


Pentru cine nu știe, luna trecută a fost ziua mea. Am împlinit “fabuloasa” vârstă de 30 ani și cu această ocazie, am primit de la prietena mea, Denisa,
întreaga colecție Pillow Talk de la Charlotte Tilbury.
Știa că bălesc la ea de luni de zile (fiind sold out constant) și mi-a făcut o surpriză minunată.

După ce m-am holbat insistent la produse fără să îmi bag degetele în ele (așa de frumoase sunt), am decis că e timpul să le și folosesc.

Pe scurt, sunt absolut îndrăgostită de întreaga colecție! E un vis nude și discret care face totuși toată diferența.

Calitatea este absolut excepțională, ambalajul este de vis iar pigmenții, o nebunie.

Ah, și ca să știți, eu sunt mare fan al acestui brand de mulți ani. Mai dețin în colecția mea paleta de farduri de ochi Vintage Vamp și rujul Amazing Grace. Ambele folosite în exces. 🙂

Despre Charlotte Tilbury pot să vă spun că este un superstar al machiajului. Ea a fost director creativ pentru Tom Ford atunci când și-a extins brandul și pe makeup, de aceea cred că veți recunoaște o similaritate în texturi și concept la cele 2 branduri, în special la fardurile de ochi și la rujurile mate.

Arta ei este prezentă în nenumărate reviste precum Vogue, Elle și Vanity Fair. A lucrat cu unii dintre cei mai mari fotografi din industrie, cum ar fi Mario Testino și Mert and Marcus.

În 2018 a primit MBE-ul pentru serviciile ei în industria frumuseții și a cosmeticii de la Regina Angliei herself.

Paleta de farduri de ochi Pillow Talk este de-o eleganță desăvârșită. Mi se pare că merge pe orice subton și că face o treabă excelentă în a complimenta frumusețea trăsăturilor.

Pillow Talk Luxury Palette

Blush-ul este și el perfect. O combinație echilibrată de roz-nude cu un strop de highlighter auriu în mijloc.

Pillow Talk Cheek to Chic Blusher

Rujul și creionul merg mână în mână și oferă buzelor o culoare nude care le pune în evidență și nu le șterge (cum fac majoritatea rujurilor nude).

Pillow Talk Matte Revolution Lipstick

Pillow Talk este una dintre cele mai coezive colecții de machiaj pe care eu, personal, le-am întâlnit și pot să vă spun că-mi aduce numai bucurie în suflet, pe stilul #konmari 🙂

Charlotte Tilbury Pillow Talk collection

Voi ați încercat vreun produs de la acest brand? Dacă da, ce impresie v-a făcut?

Aștept feedback-ul vostru în comentarii.

Vă îmbrățișez,

Andra ❤️

4 Responses
  • Cristina
    martie 13, 2019

    Arată demential…si eu visez la ele😍. chiar nu stiu daca rujul si creionul, care oricum arata superb impreuna, merita investiția pentru ca sunt cremoase, deci se termina rapid!😞

    • Andra Melinte
      martie 14, 2019

      Eu nu am reusit sa termin un ruj pana acum. Am cateva pe terminate, printre care si Amazing Grace de la Charlotte Tilbury, pe care mi l-am luat acum 3 ani, parca. Dar daca se termina, e un pretext bun sa incerci si altceva. 😀

  • Lacramioara
    martie 13, 2019

    Nu am incercat nimic de la ea și nu cred că voi incerca,datorită prețului. Dar știu că are produse excelente,rujul și fardurile de ochi îmi fac cu ochiul. Sa te bucuri de ele draga mea

    • Andra Melinte
      martie 14, 2019

      Multumesc frumos! Te pup! :*